monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Klaus Iohannis, de Crăciun: „În ciuda provocărilor din 2016, putem găsi motive de optimism”. Ce transmite Dacian Cioloş

Preşedintele Klaus Iohannis le transmite de Crăciun, românilor, că în ciuda provocărilor din ultimul an, pot fi găsite motive de optimism, precum şi puterea de a "construi o societate mai bună".

Preşedintele Klaus Iohannis, la festivităţile organizate de Ziua Naţională a României. FOTO Facebook

"Sărbătoarea creştinătăţii, naşterea Domnului să ne apropie mai mult unii de ceilalţi. Crăciunul să vă aducă bucurie şi linişte în suflet şi în familie. Gândul nostru să se îndrepte şi către cei singuri, descumpăniţi, fără cămin şi chiar fără speranţă. O faptă bună şi un dram de atenţie din partea noastră aduc alinare acestor oameni. În pofida greutăţilor şi provocărilor din ultimul an, sunt convins că putem găsi motive de optimism şi puterea de a ne uni eforturile pentru a construi o societate mai bună. Vă urez Crăciun fericit oriunde v-aţi afla", a transmis şeful statului într-un mesaj video, afişat sâmbătă seara pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, premierul Dacian Cioloş spune că pentru el Crăciunul a fost întotdeauna o sărbătoare în care „credinţa s-a întrepătruns cu puritatea sufletului de copil, cu protecţia şi iubirea părintească”.


"Crăciunul a fost întotdeauna pentru mine o sărbătoare în care Credinţa, renăscută mereu, s-a întrepătruns cu puritatea sufletului de copil, cu protecţia şi iubirea părintească", a scris premierul Cioloş, pe Facebook, sâmbătă. El mulţumeşte "pentru speranţa şi cele câteva certitudini" pe care le-a împărtăşit împreună cu românii de la ultimul Crăciun şi până în prezent.